Al doilea eveniment „Champ on the Road” organizat vreodată în România, în parteneriat cu Rompetrol Downstream, a avut loc în stațiile de alimentare Rompetrol din Orăștie, situate pe Autostrada A1 (lotul 8, km 340+500, pe ambele sensuri), pe 10 iulie. După alimentare, șoferii de camioane, dube și autobuze au primit un cadou din partea UTA Edenred, precum și o cafea și un meniu de prânz din partea Rompetrol.
Adriana Grigorescu, Director Comercial al Rompetrol Downstream, a declarat: „Suntem bucuroși să facem din nou parte din această inițiativă dedicată profesioniștilor de care depindem cu toții — șoferii de vehicule de mare tonaj. Fără contribuția lor, nimic în societate nu ar putea funcționa, așa că este de datoria noastră să le arătăm toată aprecierea. Un moment de odihnă, puțină relaxare și produse de calitate vor fi întotdeauna prezente în stațiile noastre. Mai mult, cele situate pe segmentul Sibiu – Nădlac al Autostrăzii A1 au implementat conceptul hei coffee&gourmet, dedicat servirii asistate, cu preparate tip restaurant. Îi încurajăm pe toți cei care parcurg distanțe lungi să ia pauzele binemeritate, iar Rompetrol poate oferi cadrul potrivit în stațiile Pecica și Șagu (județul Arad), Recaș și Giarmata (județul Timiș), Orăștie (județul Hunedoara) și Cristian (județul Sibiu), toate amplasate în zone integrate de servicii. Mulțumim partenerilor noștri de la UTA Edenred, care au venit cu o inițiativă lăudabilă pe care o vom sprijini cu fiecare ocazie.”
Alte evenimente „Champ on the Road” sunt deja planificate în 2025 pentru Polonia, Austria, Ungaria, Cehia și alte țări.
Seria de evenimente „Champ on the Road” a fost lansată de UTA Edenred în 2023. În ultimii doi ani, s-au desfășurat 22 de evenimente în peste zece țări europene.
Lukas Schneider, Director Comercial EMEA la UTA Edenred, afirmă: „UTA Edenred apreciază contribuția valoroasă a șoferilor profesioniști la economia europeană și suntem bucuroși să organizăm această serie de evenimente dedicate pentru al treilea an consecutiv. Dorim să le urăm bun venit noilor locații din acest an și să mulțumim partenerilor noștri de acceptare pentru cooperarea lor în organizarea acestor evenimente.”
Mai multe detalii despre datele și locațiile evenimentelor "Champ on the Road”
O listă cu datele, orele și locațiile „Champ on the Road” poate fi găsită pe pagina web dedicată evenimentelor UTA Edenred. De asemenea, informațiile vor fi transmise și prin intermediul canalelor de social media ale companiei.
Imagini (© UTA Edenred): Recunoaștere pentru șoferii de camion – Seria internațională de evenimente "Champ on the Road" a UTA Edenred continuă în 2025
UTA Edenred și Rompetrol continuă campania „Champ on the Road”, dedicată profesioniștilor europeni din transportul rutier - PDF
UTA Edenred și Rompetrol continuă campania „Champ on the Road”, dedicată profesioniștilor europeni din transportul rutier - Key Visual