Înapoi

Alimentați cu ușurință cu ajutorul telefonul mobil: UTA Edenred lansează cardul digital de combustibil UTA EasyFuel®.

UTA EasyFuel vă pune la dispoziție avantajele și funcțiile cardului de combustibil UTA prin intermediul aplicației: Administratorii de flote și șoferii vor

iunie 14, 2023

UTA EasyFuel vă pune la dispoziție avantajele și funcțiile cardului de combustibil UTA prin intermediul aplicației: Administratorii de flote și șoferii vor beneficia de un confort sporit, securitate mai mare, alimentare mai rapidă și imagine de ansamblu mai bună asupra achizițiilor lor de combustibil.

  • Experiență mai plăcută în stațiile de alimentare: Alegeți pompa de alimentare și gestionați procesul direct din vehicul, fără să mai așteptați la coada de la casa de marcat
  • Securitate sporită: sunt limitate furtul cardului și utilizarea greșită a datelor cardului
  • Aplicația UTA EasyFuel este disponibilă în Apple App Store, Google Play și Huawei AppGallery.
  • Implementare pentru mai mult de 1.000 de stații de alimentare din regiunea DACH, umând să fie integrate în timp și alte țări europene

UTA EasyFuel folosește tehnologia CarPay-Diem, o companie europeană lider, specializată în soluții de plată mobilă. Mai multe informații pot fi găsite accesând următorul link:

> mai multe despre UTA EasyFuel

 Efectuarea tranzacțiilor fără contact fizic, prin intermediul telefonului mobil.

Pandemia de coronavirus a intensificat și mai mult dorința șoferilor de a realimenta fără interacțiune fizică. Iar cardurile de credit sunt de mult timp parte integrată a vieții cotidiene. Aplicațiile mobile, Apple Pay și PayPal devin tot mai populare, în special în sectorul privat. Pentru clienții comerciali, însă, nu aplicația de plată disponibilă pe telefonul mobil este cea mai importantă; ci posibilitatea acestora de a solicita facturarea colectivă automatizată și independentă de furnizor, pentru toate alimentările cu combustibil.

Cardurile de combustibil, precum cele de la UTA Edenred, care pot fi utilizate într-o rețea mare de puncte de acceptare la nivel european, au devenit, prin urmare, destul de populare. Acestea au pus capăt înregistrării manuale a chitanțelor individuale și a documentelor adiționale; în schimb, managerii de flotă primesc o singură factură detaliată care include toate cheltuielile lor.

Cardul digital de combustibil UTA EasyFuel oferă toate aceste beneficii și, datorită procesării mobile, sporește din nou semnificativ viteza, securitatea și transparența proceselor.

Pentru clienți, acest lucru înseamnă o experiență de alimentare mai rapidă și mai simplă. Cu ajutorul CarPay-Diem, am găsit partenerul ideal de implementare a procesării plăților mobile,” explică Carsten Bettermann, CEO al UTA Edenred.

„Lansarea UTA EasyFuel este un pas important în demersul nostru de a deveni o platformă digitală all-in-one pentru cerințele de mobilitate ale clienților noștri”, adaugă Lukas Schneider, Chief Strategic Partnerships Officer la UTA Edenred.

Alimentare mai ușoară, mai rapidă și mai sigură cu aplicația UTA EasyFuel

EasyFuel este un pas important de la cardul de plastic către gestionarea pur digitală a proceselor de alimentare. Peste 1.000 de stații din regiunea DACH au fost adăugate în aplicație ca puncte de acceptare încă de la începutul lansării, iar zilnic sunt adăugate noi stații. Cu cardul tradițional de combustibil UTA suplimentar, șoferii au acum la dispoziție o rețea optimă de benzinării.

Tranzacția este ușor de procesat și ușor de utilizat datorită aplicației UTA EasyFuel. Telefonul mobil se conectează la punctul de acceptare prin GPS. Șoferul introduce numărul pompei alese, iar sistemul activează automat pompa și procesează acțiunea de alimentare cu combustibil – în timp real și respectând reglementările privind protecția datelor.

UTA EasyFuel nu doar că elimină necesitatea de a sta la coadă la casa de marcat, ci minimizează și fraudele, în special furtul cardurilor de combustibil și utilizării greșite a datelor cardului. Nu în ultimul rând, managerii de flote au acces mai rapid la o imagine de ansamblu asupra achizițiilor lor de combustibil.

Într-un pas inițial, UTA Edenred va lansa UTA EasyFuel în regiunea DACH până la sfârșitul primei jumătăți a anului 2022. Acest lucru va oferi clienților UTA una dintre cele mai mari rețele de acceptare digitală din regiune. Cardul digital de combustibil va fi disponibil treptat și în alte țări europene până la sfârșitul anului. Aplicația UTA EasyFuel este disponibilă pentru dispozitivele iOS, Android și Huawei și poate fi descărcată gratuit din Apple App Store, Google Play și Huawei AppGallery.

„Fiind unul dintre cei mai importanți furnizori de carduri de combustibil, cu o rețea europeană de puncte de acceptare și cu o vastă experiență în piață, UTA Edenred este partenerul ideal pentru serviciile noastre. Așteptăm cu nerăbdare să desfășurăm acest proiect împreună”, au declarat Frederic Stiernon și Alain Tayenne, fondatorii CarPay-Diem, referitor la dezvoltarea comună a UTA EasyFuel.